Tătarii din România sărbătoresc oficial „Ziua etniei tătare”
Pe 13 decembrie 2006 se publica în Monitorul Oficial Legea nr. 453/6.12.2006 prin care aceeași zi de 13 decembrie era declarată de Parlamentul României drept „s” din țara noastră.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 16 decembrie 2024, 10:24 / actualizat: 16 decembrie 2024, 12:12
Inițiativa legislativă a aparținut deputatului Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani dinRomânia, Aledin Amet. Din acel an, la fiecare 13 decembrie, tătarii din România marchează această zi în special prin intermediul manifestărilor culturale.
„Cultura tătarilor din Dobrogea s-a păstrat foarte bine, am avut mulți oameni valoroși în cadrul etniei noastre care au reușit să transmită generațiilor următoare aceste valori ale culturii noastre”, a declarat fostul deputat UDTTMR, Aledin Amet.
„România a acordat statut de egalitate tuturor minorităților naționale, în consecință şi minoritatea turco-tătară s-a bucurat de aceste drepturi. Astfel, la 13 mai 1913 a avut loc inaugurarea Moscheii Melik (Regală) în prezența suveranilor României, regele Carol 1 şi regina Elisabeta, a lui Take Ionescu, ministrul de Interne şi ad-interim la Culte şi Instrucțiune Publică, şi a oficialităților”, nota într-un studiu profesorul Costin Scurtu, de la Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, filiala Constanța.
Tătarii din România şi-au apărat şi dezvoltat limba, valorile spirituale, tradițiile religioase şi culturale şi au fost totdeauna, cetățeni loiali statului român, au slujit interesele majore ale națiunii române. Pentru noi, tătarii şi turcii, rămâne mereu actual motto-ul ,,Țara care îţi este patrie îţi garantează drepturile şi viața. Respectă legile ei şi nu te teme de nimic’’.
Unul dintre intelectualii de marcă ai comunității musulmane prof. dr. Nuredin Ibram a fixat pentru etniile tătară şi turcă locul Dobrogea în istoria şi viața lor.
„Aici suntem acasă, aici este casa şi căminul nostru. Aici timp de 7-8 veacuri ne-am configurat identitatea şi păstrându-se particularitățile originii, limbii şi religiei istorice am devenit cetățeni români. Aici se identificau cu idealurile europene ale românilor: stat de drept, libertate şi democrație, economie de piață, integrare modern civilizatoare în structurile europene’’.
Istoria minorităților etnice în România de dinainte de 1918 este un domeniu interesant şi important în același timp. Nu e vorba doar de istoria diferitelor grupuri minoritare sau comunități etnice, cu specificul lor şi contribuția pe care ele au avut-o la dezvoltarea țării, ori de relațiile pe care minoritățile le-au dezvoltat cu populația majoritară şi, în unele cazuri, cu țările de origine.
Interesează şi politica statului român şi a administrației românești în ceea ce privește minoritățile, dar şi opiniile intelectualității românești din acea epocă cu privire la minorități. Referitor la atitudinea față de minorități, aici a existat o paletă variată. Cunoașterea evoluției istorice a comunității musulmane din România s-a bucurat de atenția cercetătorilor. Pentru a face un pas înainte în lărgirea cunoașterii istoriei comunității musulmane din România, este necesară întoarcerea la izvoarele istorice de primă mână – documentele de arhivă.
Mihail Kogălniceanu încă de la mijlocul secolului XIX-lea îndemna pe cercetătorii doritori să scrie istorie: „Nimic mai folositor, mai neapărat este decât a se întoarce la izvoarele originale, recomandare cu valoare perenă care îşi păstrează şi astăzi însemnătatea”.
Cred că România este un model de toleranță şirespect pentru minorități, indiferent de regimul politic.
Un articol de Ghiulșen Ismail Iusuf
