Ascultă Radio România Conviețuiri Live

Cum întâmpină comunitatea armenească din Gherla Anul Nou 2026?

Mica, dar activa comunitate armenească din municipiul Gherla se află în aceste zile în plină atmosferă de sărbătoare, pregătindu-se să întâmpine Noul An 2026.

Cum întâmpină comunitatea armenească din Gherla Anul Nou 2026?
Foto: araratonline.com

Articol editat de Maria Constantin, 30 decembrie 2025, 09:42

După celebrarea Crăciunului într-un cadru liniștit și plin de reculegere, armenii din orașul de pe Someș se reunesc, potrivit tradiției, pentru a marca trecerea dintre ani și pentru a face bilanțul perioadei care se încheie.

Slujba religioasă specifică acestei perioade a avut loc la Biserica „Solomon”, unde credincioșii au participat într-un număr semnificativ. Un moment aparte l-a constituit intervenția corului comunității armenești, dirijat de Molnár Árpád, care a interpretat colinde inclusiv în limba armeană, oferind o surpriză plăcută celor prezenți și subliniind atașamentul față de tradițiile identitare.

La finalul slujbei, preotul paroh Küsmődi Attila a început ritualul sfințirii caselor – sfeștania –, o tradiție importantă în această perioadă a anului. Prin stropirea locuințelor cu apă sfințită, preotul a vestit Botezul Domnului Iisus Hristos, rugându-se pentru sănătatea, pacea și prosperitatea familiilor armenești din Gherla. Cu acest prilej, gazdele au primit iconițe cu Nașterea Domnului, care au fost așezate la loc de cinste, sub bradul de Crăciun.

Programul religios al comunității armenești va continua la 6 ianuarie 2026, de Bobotează, când slujba va fi oficiată la Catedrala Armeano-Catolică „Sfânta Treime” din centrul municipiului Gherla. La ceremonie va participa din nou corul armenilor, sub bagheta lui Molnár Árpád, evenimentul urmând să încheie sărbătorile de iarnă într-o notă solemnă și plină de semnificație spirituală.

Echipa Conviețuiri urează un An Nou fericit!
armeană miercuri, 31 decembrie 2025, 10:09

Echipa Conviețuiri urează un An Nou fericit!

Noul an este un prilej de reflecție, dar și de speranță, în care respectul, dialogul și conviețuirea rămân valori esențiale pentru o...

Echipa Conviețuiri urează un An Nou fericit!
Crăciun fericit și sărbători cu pace pentru toți!
armeană joi, 25 decembrie 2025, 08:32

Crăciun fericit și sărbători cu pace pentru toți!

Pentru comunitățile minorităților naționale din România, Crăciunul și sărbătorile de iarnă sunt prilejuri de a păstra vii obiceiuri...

Crăciun fericit și sărbători cu pace pentru toți!
Atelier de Crăciun pentru copii și adulți, organizat de Arhiepiscopia Bisericii Armene din România
armeană vineri, 19 decembrie 2025, 15:05

Atelier de Crăciun pentru copii și adulți, organizat de Arhiepiscopia Bisericii Armene din România

Evenimentul va avea loc la Clubul de copii „Luis-Lumina”, aparținând Arhiepiscopiei Bisericii Armene, și va oferi participanților ocazia de a...

Atelier de Crăciun pentru copii și adulți, organizat de Arhiepiscopia Bisericii Armene din România
Mesajul ministrului Culturii de Ziua Minorităților Naționale: „Diversitatea culturală este o realitate fundamentală”
armeană vineri, 19 decembrie 2025, 13:05

Mesajul ministrului Culturii de Ziua Minorităților Naționale: „Diversitatea culturală este o realitate fundamentală”

Oficialul a arătat că istoria României demonstrează clar că valorile comune au fost create prin conviețuirea responsabilă a comunităților...

Mesajul ministrului Culturii de Ziua Minorităților Naționale: „Diversitatea culturală este o realitate fundamentală”
Convietuiri
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.