Valeriu Stancu, un neo-romantic al postmodernismului liric

La sediul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, s-a desfășurat lansarea antologiei de versuri Ceremonia risipirii, carte semnată de scriitorul Valeriu Stancu, laureat al Premiului Mallarmé (Prix Mallarmé), unul dintre cele mai prestigioase premii literare de pe exuberantul tărâm al literaturii din întreaga lume. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Știința din Chișinău.

Articol editat de Ion Cristina, 19 mai 2026, 07:29

Ceremonia risipirii sintetizează traseul poetic al autorului printr-o selecție reprezentativă, păstrând „arhitectura labirintului” păzit de „simbolul hotarnic” – trecerea, petrecerea și ecoul vieții în poezie.  Cartea a fost prezentată de scriitorul Marius Chelaru și Gheorghe Prini, director al Editurii Știința din Chișinău.

Scriitorul Valeriu Stancu ne-a spus povestea volumului de față, cu accent pe modul de selecție al textelor din antologie, dar ne-a vorbit și despre laboratorul poetic din creația sa, pentru ca aproape de final să ne ofere explicații despre semnificația titlului volumului.

Criticul literar Marius Chelaru a vorbit despre complexitatea personalității scriitorului Valeriu Stancu, punctând realizările sale culturale, precizându-ne că este „una dintre vocile distincte ale poeziei ieșene și românești”. Domnia sa ne-a creionat și o imagine a volumului Ceremonia risipirii, amintindu-ne de faptul că este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români în afara granițelor.

Premiul Mallarmé (Prix Mallarmé), 2025, obținut de poetul ieșean Valeriu Stancu pentru volumul său de poezie L’insomniaque fusil de Rimbaud (editura Éditions Phi din Luxemburg, 2024), reprezintă o altă temă despre care aflăm amănunte.

„Poemul lui Valeriu Stancu nu este doar un exercițiu de imaginație, de vreme ce, dezinvolt, folosește în același timp și limbajul prozaic amintind de experimentalismul interbelic. […] Este, de fapt, și o antropomorfizare a universului în bună măsură desacralizat. Pe de altă parte, apetența pentru medievalitatea asociată cu erosul explică utilizarea stilului baladesc în forme clasice ca în Balada umbrei din cale, cu un final exploziv: «Erai frumoasă ca o Dumnezee/ Cum niciun zeu nu ar putea crea/ Erai statuie, umbră și femeie:/ Erai, ispititoarea, Moartea mea.»”, subliniază Mircea Muthu, critic literar.

Un articol de Dumitru Șerban