Ascultă Radio România Conviețuiri Live

Posturile Radio România, în topul preferințelor ascultătorilor

Posturile Radio România ocupă 24,1% din timpul total de ascultare la nivel național, fapt care plasează Societatea Română de Radiodifuziune în topul preferinţelor ascultătorilor.

Posturile Radio România, în topul preferințelor ascultătorilor
Foto: Radio România

Articol editat de Maria Constantin, 23 ianuarie 2025, 19:15

Radio România Actualităţi (RRA) este lider de piaţă în București, pe indicatorul Market Share (12,5%), potrivit celui mai recent studiu publicat de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – valul de toamnă 2024.

La nivel național, RRA se situează în fruntea clasamentului, după cota de piață (12,9%) la publicul 30 plus. De menţionat că următorul post se află la distanţă de 2,5 procente. Tot la nivel național, Antena Satelor este postul Radio România cu cea mai lungă durată a ascultării, la publicul peste 30 de ani. Rezultatele valului de toamnă al studiului de audiență radio mai relevă faptul că Radio România Regional înregistrează o ușoară creștere nominală a numărului de ascultători, consolidându-și astfel poziția pe piața radio.

Cu un grad înalt de fidelitate a ascultătorilor, posturile noastre regionale (Radio România Brașov FM, Radio România București FM, Radio România Cluj, Radio România Constanța, Radio România Iași, Radio România Oltenia Craiova, Radio România Reșița, Radio România Timișoara și Radio România Târgu Mureș) înregistrează și în acest val unele dintre cele mai mari durate medii de ascultare.

Radio România Cultural își păstrează poziția pe piață, atât în clasamentul după numărul de ascultători (care crește nominal la nivel național), cât și în clasamentul după cota de piață (care se menține aproape constant de-a lungul anului 2024).

Pe piața bucureșteană, Radio România Muzical deține una dintre cele mai mari durate de ascultare. Înregistrând o creștere nominală ușoară a numărului de ascultători și o cotă de piață foarte apropiată de rezultatele valului de vară, Radio România Muzical își menține poziția, pe piața pe care este măsurat.

Radio România le mulţumeşte ascultătorilor săi pentru încrederea acordată!

Valul de toamnă al Studiului de Audienţă Radio a fost realizat în perioada 2 septembrie – 15 decembrie 2024 de către Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES.

În cadrul cercetării s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban, rural şi în municipiul Bucureşti, pe un eșantion de 10.218 persoane. Măsurarea audienţei posturilor de radio în cadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare existente pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research).

Interviu Radio România Regional cu Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, domnul Radko Vlaikov
Știri joi, 28 mai 2026, 06:58

Interviu Radio România Regional cu Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, domnul Radko Vlaikov

Care considerați că sunt cele mai importante provocări comune pentru Bulgaria si Romania în actualul context european si internațional? Cele mai...

Interviu Radio România Regional cu Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, domnul Radko Vlaikov
Expoziție temporară „Costumul săsesc din Zona Rupea și Țara Bârsei” la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea
Știri joi, 28 mai 2026, 06:32

Expoziție temporară „Costumul săsesc din Zona Rupea și Țara Bârsei” la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea

Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea a găzduit sâmbătă, 23 mai 2026, vernisajul expoziției temporare „Costumul săsesc din Zona...

Expoziție temporară „Costumul săsesc din Zona Rupea și Țara Bârsei” la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea
23 mai, Ziua Națională a Armânilor – moment de recunoaştere identitară
Știri miercuri, 27 mai 2026, 09:40

23 mai, Ziua Națională a Armânilor – moment de recunoaştere identitară

„Nu suntem revoluționari, dorim doar păstrarea identității armânești. Armânii nu despart, armânii unesc”, a precizat cu ocazia Zilei...

23 mai, Ziua Națională a Armânilor – moment de recunoaştere identitară
Ambasadorul Cehiei în România, E.S. Martin Košatka, în vizită la Radio Timișoara
Știri miercuri, 27 mai 2026, 08:22

Ambasadorul Cehiei în România, E.S. Martin Košatka, în vizită la Radio Timișoara

Ambasadorul Cehiei în România, E.S. Martin Košatka, s-a aflat într-o vizită oficială de două zile la Timișoara. Agenda Sa a inclus mai multe...

Ambasadorul Cehiei în România, E.S. Martin Košatka, în vizită la Radio Timișoara