Elevii unei școli din Croația, în vizită la Radio Timișoara
Erasmus este programul grație căruia un grup de elevi și profesori de la o școală din Croația au făcut o vizită, zilele trecute, la sediul Radio Timișoara. Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât vizita lor a coincis cu data unui alt eveniment – împlinirea a 36 de ani de când pentru prima dată în istoria Radiodifuziunii Române au fost difuzate emisiuni în limba slovacă și limba cehă.
Articol editat de Ion Cristina, 4 mai 2026, 09:14
Profesoara Ana Marosevic, care predă limba slovacă la Nasice/Markovac, în Croația, a povestit că ascultă toate emisiunile care sunt difuzate de Radio Timișoara, cât de mult le-a plăcut orașul de pe Bega și felul în care tot ceea ce face radioul public din țara noastră contribuie șa păstrarea identității lor culturale.
Elevii si profesorii s-au întâlnit cu managerul Radio România Timișoara, Aurelian Teculescu, cu redactorul-șef Adriana Mărăscu, au vizitat studioul și au avut ocazia de a intra în direct cu ascultătorii. Au fost impresionați de noul studio multifunctional. dotat cu cele mai moderne tehnologii, care combină astfel performanța tehnică cu un design contemporan pentru a asigura condiții superioare de emisie.

