In Memoriam istoricul de talie mondială și politologul Kemal H.Karpat (15 februarie 1923 – 21 februarie 2019)
De pe băncile școlilor dobrogene, un tânăr tătar pleca în lume la începutul anilor ’40 cu un geamantan şi cu o mare dorinţă de cunoaștere. După 40 de ani, profesorul Kemal H. Karpat era chemat la Washington pentru a fi consultantul celor mai puternici oameni ai planetei: președinții Statelor Unite ale Americii.
Articol editat de Sterian Dan, 17 martie 2026, 09:00
Se împlinesc 103ani de la nașterea a renumitului istoric Prof. Dr. Kemal Hașim Karpat, și-aluat numele „Karpat” de la Munții Carpați pe care i-a iubit foarte mult, dar nu i-a văzut niciodată.
S-a născut în 1923 în satul Armutlu, lângă orașul Babadagdin regiunea Dobrogea din România. Și-a primit educația inițială la Seminarul Musulman din Medgidia.
Amintirile despre Seminarul de la Medgidia întotdeauna au avut un loc special în inima istoricului, cum de altfel relata în interviul acordat la Medgidia, cu ocazia decernării titlului de cetățean de onoare al orașului, din luna noiembrie 2012:
„În primul rând, aș dori să-mi exprim recunoștința pentru titlul care mi-a fost acordat. Îmi face plăcere să-mi amintesc de Medgidia și Mehmet Niyazi (poet si cadru didactic). Îmi amintesc foarte bine că am venit la Seminar pentru a studia pe 21 septembrie 1935.
De fapt, am venit cu o zi mai devreme pentru că tatăl meu dorea să vadă mormântul lui Mehmet Niyazi, iar în acea zi, Cafer Seidamet urma să oficieze ceremonia funerară a scriitorului. Astfel, am fost martor la aceasta, am fost mișcat și am înțeles îndeaproape dragostea pe care intelectul său o avea pentru națiunea sa.
Anii mei la Seminarul Musulman din Medgidia sunt cei mai importanți anipentru mine, deoarece acolo am primit temelia educației mele. Seminarul mi-a oferit o educație foarte cuprinzătoare pentru cei care doreau să primească o educație.
Pe lângă educația turcă și islamică, seminarul mi-a oferit cunoștințe fundamentale de filosofie, pedagogie, literatură și istorie. Am beneficiat de aceste cunoștințe de-a lungul vieții mele. Din acest motiv, Medgidia ocupă un loc foarte special și cald în inima mea…
Ori de câte ori am ocazia, vin întotdeauna la Medgidia în vizită. Informațiile pe care le-am adunat aici nu se limitează la acest lucru, deoarece Medgidia, în acei ani (anii 1930 șiînceputul anilor 1940), era un loc unde se adunau toți locuitorii din Dobrogea și unde trecutul lor cultural era păstrat”.

Una dintre cărțile scrise de istoricul Kemal Hașim Karpat, arhivă personală

Volum scris de istoricul Kemal Hașim Karpat, arhivă personală
După cursurile Seminarului Musulman din Medgidia, absolvă la finele anilor 1940, Facultatea de Drept a Universității din Istanbul-Turcia şi obţine titlul de Doctor în drept public şi politic. A decis să nu se mai întoarcă în România, unde se instaura regimul comunist, preferând să își completeze studiile postuniversitare la Washington University, în domeniul ştiinţelor politice, apoi obținând doctoratul la New York University, în domeniul științelor politice şi sociale, primește titlul de Doctor al Universității din New York în 1957, devine cercetător științific la Universitatea Harvard (1960-1961), unde ulterior va fi profesor guvernamental (1962-1967).
În 1967 devine profesor la Universitatea Wisconsin, de unde aieşit la pensie în anul 2003. După ce a ocupat funcția de membru al Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite, Karpat a fost membru al facultății și administrator la diverse instituții de învățământ, inclusiv Universitatea de Stat din Montana, Universitatea din New York, Universitatea Princeton, Colegiul Robert, Universitatea Bilkent, Facultatea de Economie și Științe Administrative a Universității Tehnice din Orientul Mijlociu, Facultatea de Științe Politice a Universității Ankara, Universitatea Harvard, Universitatea Johns Hopkins, Universitatea Columbia și Școala de Înalte Studii în Științe Sociale.
Din 1970 până în 1988, Kemal Karpat a condus Departamentul de Studii din Orientul Mijlociu de la Universitatea din Wisconsin și a fost președinte atât al Asociației de Studii Turce, cât și al Institutului de Studii Turce. În anii 80 a fost chemat pentru prima dată să acorde consultanță pe problema Orientului Mijlociu la Casa Albă. După fondarea Asociației de Studii din Asia Centrală, Karpat a fost directorul Programului de Studii din Asia Centrală de la Universitatea din Wisconsin.
Membru de onoare al Societății Istorice Turce, Karpat a fost decorat cu „Medalia Independenței Române” și Medalia „Dimitrie Cantemir” din partea Universității din București, pentru munca sa academică. Kemal Karpat a primit doctorate onorifice de la Universitatea Ovidius din România și de la Universitatea „Babeș – Bolyay” din Cluj-Napoca, titlul de membru de onoare al Academiei de Științe din Kazan din Rusia, Premiul Hilldalede la Universitatea din Wisconsin și Premiul Academiei Turce de Științe.
A publicat numeroase cărți, a avut o carieră academică de invidiat, este autorul a peste 100 de articole publicate în 20 de țări și a numeroase cărți. Cunoscut și recunoscut ca o autoritate în domeniu a fost cooptat consultant în timpul mandatului președinților Jimmy Carter și Ronald Reagan și George Bush.
Prima carte a profesorului Kemal H. Karpat a fost publicată în America, în anul 1959, pe când dobrogeanul avea numai 34 de ani, la editura Princeton. Volumul „Istoria democraţiei în Turcia“, în care descria societatea turcă, avea să fie o lucrare de căpătâi pentru lumea musulmană. Erau 600 de pagini de analiză amănunţită, constituind opera prin care Kemal Karpats s-a afirmat ca un specialist redutabil în politologie. Cartea a schimbat concepţiile Occidentului despre misterele Orientului.
Istoricul Kemal Karpat, personalitate marcantă a mediului academic universal, a murit la vârsta de 96ani, în Statele Unite ale Americii, unde îşi avea reşedinţa.
Un articol de Ghıulşen Ismail-Iusuf