Mehmet Halim Vani Yurtsever, o viață dedicată dezvoltării culturii tătare din Dobrogea

Printre absolvenții Seminarului musulmandin Medgidia, care au avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea culturiitătare dobrogene în secolul al XX-lea, îl remarcăm pe Mehmet Halim VaniYurtsever. Acesta s-a născut pe 28 octombrie 1907 la KișkeneTatlıcak (Dulcești, județul Constanța), într-o familie de fermieri, care se stabilise în Dobrogea otomană din nordul Crimeii.

Articol editat de Sterian Dan, 2 martie 2026, 11:49

Între anii 1921-1928 este elev al Seminarului musulman din Medgidia, un elev strălucit, absolvă cursurile ca șef de promoție. Avea un cult deosebit pentru poetul Mehmet Nizayi, care fiindu-i profesor i-a insuflat prin lecțiile predate și versurile sale, dragostea  pentru cultură, iubirea pentru neamul său. Militează pentru renașterea națională şi se alătură grupului format în jurul revistei „Emel” împreună cu intelectualii de marcă ai vremii: Necıp H.Fazıl,Tasin Ibraim, Seyfettin Haci, Emin Zekeriya.

În anul 1929 a debutat ca profesor în orașul Pazarcik din sudul Dobrogei, aici intră în contact cu comunitatea și este purtat în multe localități dobrogene precum: Constanța, Valea Seacă, Dulcești, Miriștea.  Sub conducerealui Müstecib Hacı Fazıl, acești tineri, au început să publice la începutul anului 1930, în „Revista Emel”(Ideal), care avea să joace un rol extrem de important în viața culturală și socială a tătarilor din Dobrogea.

Experiența de dascăl îi conferă inspirație pentru versurile pe care le publică în „Revista Emel”. În anul 1931 scrie piese de teatru, inspirate din viața de zi cu zi a tătarilor, piesele sunt: „Toy”(nunta),  „Kart man caşarasında”(între generații), „Kurtuluş Bayramı”(ziua independenței), „Odelek”.Culege folclor tătăresc şi publică tot în revista „Emel”. Mehmet H. Vani s-acăsătorit cu Fatma în 1936 și au avut trei copii: Ülker, Tekin și Özen. Aupierdut-o pe Ülker când aceasta avea doar câteva luni.

Unul dintre volumele scrise de Mehmet Halim Vani Yurtsever / sursă Ghiulşen Ismail-Iusuf, arhiva personală

În perioada1936-1938 îl cunoaște pe scriitorul şi liderul tătarilor crimeeani Geafer SeydametKırımer şi leagă o strânsă prietenie cu acesta. În anul 1942 au început să vină în România primele grupuri de emigranți tătari din Crimeea, pentru a-i sprijini le oferă acestora hrană şi adăpost.

În anul 1950 este profesor la ȘcoalaPedagogică Tătară și locuiește în cartierul Coiciu din Constanța. Începând cu 1952, când profesori, clerici și intelectuali proeminenți din Dobrogea, din diverse profesii, au fost închiși sub acuzația de naționalism, complicitate cu refugiații crimeeni și chiar trădare, educația și cultura comunității tătare din Dobrogea au suferit mari eșecuri și pierderi. Astfel, Mehmet Halim Vani, Tahsin Ibrahim, Necip Resul,Mustafa Ahmet și mulți alți intelectuali au fost arestați şi anchetați şi apoi condamnați la câte 5 ani de temniță, sub acuzația de dușman al poporului, fiind forțați să lucreze în cariere de piatră, șantiere de construcții și ferme de animale.

La 01 aprilie 1957, după ieșirea din închisoare lui Mehmet Halim Vani i se ridică dreptul de a ocupa un loc în învățământ, și se angajează pe un post de achizitor de animale. În anul 1959, Ministerul a închis definitiv atât școlile tătare, cât și pe cele turcești, ia rregimul comunist a „rezolvat” astfel problemele educaționale ale comunitățiiturco-tătare din Dobrogea.

Deoarece nu putea să își exercite meseria de educator,î n anul 1971 emigrează în Turcia cu familia. Aici își adaugă numele de Yurtsever. Continuă să scrie mai multe cărți de proză: „Süyümbike”, „Sönmezateş”(flacăra care nu se stinge niciodată), publică în revistele „Renkler”(Culori) şi „Karadeniz”(MareaNeagră). Pe lângă piese de teatru, poeme şi amintiri a scris şi poezii. Sub egida UDTTMR în anul 2004, au văzut lumina tiparului cele trei volume din „Dobruca’nın Dawuşı”(ecoul Dobrogei). Mehmet Vani-Yurtsever Efendi, după ce amilitat pentru emanciparea și culturalizare tătarilor din Dobrogea și Crimeeași a trăit cu dragoste pentru ea toată viața, a decedat pe 18 mai 1994,printr-o coincidență divină, într-o zi de comemorare a martirilor exilului din Crimeea.

Un articol de Ghiulşen Ismail-Iusuf