Aniversare – 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză
Joi, 18 aprilie 2024, Universitatea din Craiova a celebrat împlinirea a 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză, printr-o serie de manifestări derulate pe parcursul întregii zile.
Articol editat de Sterian Dan, 30 mai 2024, 09:12 / actualizat: 30 septembrie 2024, 9:24
Evenimentul a debutat la ora 10.00, în Aula Mihai I al României de la Universitatea din Craiova, cu deschiderea conferinței internaționale „Români și polonezi: convergențe istorice”, care s-a bucurat de participarea unor profesori de la mai multe universităţi din Polonia, cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universității din Craiova și de la Universitatea din București, precum și reprezentanți ai Ministerului de Externe din România.
Din partea autorităților județene și locale au fost prezenți Cosmin Vasile – președintele Consiliului Județean Dolj, Mariana Venera Popescu – subprefect al județului și viceprimarul municipiului Craiova, Lucian Dindirică.
De asemenea, în sală s-au aflat studenți, dar și militari ai Contingentului Militar Polonez din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, iar invitat de onoare a fost Excelența Sa Paweł Soloch, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în România care, în cuvântul de deschidere a spus:
Sper că această conferință va deveni un început al unor întâlniri ciclice la Craiova. […]
Cea ce se întâmplă aici este rezultatul unor colaborări la un nivel mai înalt, pentru că, prima oară anul acesta am sărbătorit, pe 3 martie, Ziua Solidarității Polono-Române, și vom începe anul acesta un sezon cultural polono-român care se va încheia în octombrie 2025, iar această conferință sper că va contribui la consolidarea cunoștințelor despre relațiile istorice polono-române și la întărirea relațiilor dintre cei ce participă.
În cadrul conferinței, prof. univ. dr. habil. Sorin Liviu Damean, decanul Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova, a prezentat lucrarea „Vizita Suveranilor României în Polonia (23 – 29 iunie 1923)” în care a tratat contextul istoric și rezultatele vizitei efectuate de Regele Ferdinand împreună cu Regina Maria în Polonia, ca răspuns la vizita în România a mareșalului Józef Piłsudsk, în perioada 14 – 17 septembrie 1922.
După prezentarea lucrării, participanții au putut vedea o parte din documentele încheiate de-a lungul timpului între România și Polonia, precum și Convenția româno-polonă din 3 martie 1921, în original, grație amabilității directorului Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Doru Liciu, care a adus și a expus documentul la Craiova.
În cadrul evenimentului de celebrare, după deschiderea conferinței internaționale, în holul principal al Universității din Craiova, a fost inaugurată expoziția dedicată Voievodatului Varmia și Mazuria, o regiune administrativă aflată în nordul Poloniei, pe țărmul Mării Baltice, la sud de Regiunea Kliningrad a Fedrației Ruse, o regiune cu un mare potențial turistic, fiind și cel mai puțin populat voievodat din Polonia.
Cu această ocazie, despre excelentele legături dintre cele două țări, au vorbit atât oficialii polonezi, cât și cei români.
După vernisarea expoziției, delegația polono-româna s-a deplasat la Centrul Cultural Polonez din Craiova unde a avut loc inaugurarea noii sigle a Centrului, creație a designerului Ștefan Triculete, student în cadrul Centrului Cultural, care a declarat că a reprezentat, simbolic, conceptul Centrului: diversitatea, întregirea și perpetua cunoaștere.
Ziua s-a încheiat cu un concert susținut de cvartetul Varmia și Mazuria al Filarmonicii „Feliks Nowowiwjski” din Olsztyn, la Muzeul de Artă – Palatul Jean Mihail.
Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză a fost înfiinţat în anul 2014, în luna ianuarie, cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti, care a donat cărţi şi dicţionare şi a preluat Patronatul Onorific asupra Centrului.
Centrul funcționează în cadrul facultății de litere, este coordonat de un lector nativ originar din Polonia, lect. dr. Magdalena Filary, și are ca scop promovarea culturii, limbii şi literaturii poloneze prin organizarea de expoziții, conferințe, seri de film, muzică, poezie şi bucătărie poloneză.
În cadrul Centrului se desfăşoară cursuri gratuite de limba polonă pentru toți studenții, care au posibilitatea de a participa gratuit la cursuri de vară în Polonia. Pe lângă aceasta, studenţii pot beneficia de burse Erasmus în Polonia şi burse pentru efectuarea unor stagii de trei luni, în Parlamentul polonez.
De-a lungul istoriei, românii și polonezii au fost și aliați, și adversari, dar legăturile României și ale Craiovei cu Polonia nu pot fi contestate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1939, România a primit aproximativ 60.000 de refugiați polonezi, militari și civili. O parte dintre ei au ajuns la Craiova, iar mareşalul Edward Rydz-Smigly şi chiar preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki, şi-au găsit pentru o vreme adăpost la Muzeul de Artă din Craiova, fostul palat al lui Jean Mihail.
Un articol de Ludovic Vulea