Ascultă Radio România Conviețuiri Live

Salonul de Crăciun al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT.

În această perioadă a anului, clinchetele de clopoței și versurile de colinde au răsunat pretutindeni, vestind apropierea Crăciunului și o binemeritată pauză de la tumultul cotidian. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. nu a încheiat anul fără tradiționalul Salon de Crăciun, astfel că, pe 20 decembrie 2025, Casa d’Italia s-a umplut de oaspeți care s-au bucurat împreună de o atmosferă caldă și festivă.

Salonul de Crăciun al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT.
Foto: Facebook Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT.

Articol editat de Maria Constantin, 22 decembrie 2025, 11:22 / actualizat: 22 decembrie 2025, 12:25

Evenimentul a fost deschis de colindători, care au introdus publicul în spiritul sărbătorilor. Andreea și Ioana Petrescu, acompaniate la pian de Daria Constantinescu, toate eleve ale Colegiului Național de Muzică „George Enescu”, au demonstrat măiestria lor interpretând câteva colinde.

Momentul a fost urmat de copiii clasei I B, secția de limbă maternă italiană de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, coordonați de doamna învățătoare Claudia Ruiu, care au colindat în italiană și română, transmițând publicului bucuria și inocența copilăriei.

Întâlnirea a constituit și un prilej ideal pentru premierea câștigătorilor concursului „IO parlo italiano / EU vorbesc italiana”, ajuns la ediția a VII-a. Această ediție a adus o noutate importantă, testând pentru prima dată și abilitățile de vorbire ale elevilor, nu doar pe cele de scriere. Toți participanții s-au descurcat foarte bine, confirmând necesitatea unui astfel de concurs la nivel național, dedicat tinerilor cu limba maternă italiană. Importanța acestui demers a fost subliniată și de doamna deputat Ioana Grosaru, președinta Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT.

În cadrul festiv, au fost înmânate diplomele și premiile, iar tinerii premiați au împărtășit câteva gânduri despre ei, pentru a fi cunoscuți mai bine de public. Două dintre câștigătoare, Uliana Dmytrenko și Lisa Freguia, eleve ale Colegiului Național „Ion Neculce” din București, au susținut și momente la pian, întărind legătura strânsă dintre limba italiană, muzică și artă.

Uliana, născută și crescută în Ucraina până la izbucnirea războiului, s-a mutat în România, unde a învățat în paralel limba română și italiana, pe care le vorbește impecabil. Lisa, născută și crescută în Italia până la vârsta de șapte ani, s-a îndrăgostit de muzica clasică și de Mozart în adolescență, a învățat singură să cânte la pian și este în prezent compozitoare amatoare.

De asemenea, au fost premiate și câștigătoarele concursului la celelalte categorii: Alessia Fota, la gimnaziu, și Serena Puglisi, la liceu. Într-o atmosferă atât de festivă, Moș Crăciun nu a lipsit, oferind cadouri colindătorilor și premianților, spre bucuria tuturor celor prezenți.

Seara s-a încheiat cu un moment special susținut de pianistul și compozitorul italian Alfredo Tisocco, un adevărat virtuoz al clapelor, care a încântat publicul cu piese clasice și cu o compoziție proprie, intitulată „Incontro”. Acest titlu a definit cel mai bine evenimentul de la Casa d’Italia: o întâlnire între generațiile vechi și noi ale emigrației italiene din România, între tineri și veterani, între iubitori ai Italiei și ai culturii sale, între colindători mici și mari.

Marcel Ciolacu a primit Premiul „Vasile Goldiș pentru diversitate”, în cadrul Zilei Minorităților Naționale
italiană miercuri, 17 decembrie 2025, 15:10

Marcel Ciolacu a primit Premiul „Vasile Goldiș pentru diversitate”, în cadrul Zilei Minorităților Naționale

Un moment important al manifestării l-a constituit acordarea acestei distincții, în semn de recunoaștere a sprijinului constant oferit de Marcel...

Marcel Ciolacu a primit Premiul „Vasile Goldiș pentru diversitate”, în cadrul Zilei Minorităților Naționale
Ziua Minorităților Naționale a fost marcată la Palatul Parlamentului
italiană miercuri, 17 decembrie 2025, 15:01

Ziua Minorităților Naționale a fost marcată la Palatul Parlamentului

Ziua Minorităților Naționale, sărbătorită anual pe 18 decembrie, a fost marcată miercuri, 17 decembrie 2025, în Parlamentul României,...

Ziua Minorităților Naționale a fost marcată la Palatul Parlamentului
România multiculturală, sărbătorită mâine de Ziua Minorităților Naționale la Muzeul Satului
italiană miercuri, 17 decembrie 2025, 12:20

România multiculturală, sărbătorită mâine de Ziua Minorităților Naționale la Muzeul Satului

Programul va începe la ora 10:00 și va include deschiderea oficială a evenimentelor dedicate Zilei Minorităților Naționale, în Sala „Victor...

România multiculturală, sărbătorită mâine de Ziua Minorităților Naționale la Muzeul Satului
Ziua Unității Naționale a Italiei, marcată la București prin ceremonii oficiale
italiană miercuri, 17 decembrie 2025, 10:03

Ziua Unității Naționale a Italiei, marcată la București prin ceremonii oficiale

Programul a inclus o ceremonie de comemorare desfășurată la Biserica Italiană, în prezența Nunțiului Apostolic, Monseniorul Gloder, urmată de...

Ziua Unității Naționale a Italiei, marcată la București prin ceremonii oficiale
Convietuiri
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.