După cum bine știți, în urmă cu ceva timp, împreună cu domnul profesor Leonte Ivanov, specialist în Filologie, șef al Catedrei de Slavistică „Petru Caraman” din Cadrul Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, ne-am propus o incursiune în istoria Imperiului de la Răsărit.
Ideea proiectului nostru a pornit de la cercetarea a „Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi”, semnată de către scriitorul Feodor Evfimovici Melnikov. Nu demult s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Feodor Evfimovici Melnikov iar, cu acest prilej, a fost lansat volumul al III-lea din cartea amintită.
Vă reamintim faptul că, în una din edițiile trecute, am vorbit despre vremurile tulburi (Смутное время, Smutnoie vremia), despre domnia lui Ivan cel Groznic și a sa „opricinina” cu semnificațiile sale.
Astăzi, împreună cu domnul profesor Leonte Ivanov, doctor în filologie, vorbim despre Familia Romanovilor, a doua dinastie, ulterioară dinastiei Rurik și ultima dinastie imperială a Rusiei, care a domnit din 1613 până la 1917.
Din 1762 până la Revoluția din februarie 1917, Imperiul Rus a fost condus de cinci generații din linia Casei de Oldenburg, descendenți ai căsătoriilor dintre Marile Ducese Romanov și Duci de Holstein-Gottorp. Oficial, această linie este denumită Romanov, deși unii genealogi o numesc ocazional „Holstein-Gottorp-Romanov”.
În prima secvență audio pe care o difuzăm, interlocutorul ne conturează o imagine a dinastiei Romanovilor, cu accent pe domnia lui Mihail I (1613-1645), ales țar la 1613 de către Zemski Sobor, primul parlament rusesc („adunarea țării”) de tip feudal, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Mihail I a fost fondatorul dinastiei Romanov care a domnit în Rusia până la 1917.
Domnia lui Mihail I Feodorovici Romanov a marcat finalul „vremurilor tulburi”. Aflăm amănunte atât despre tatăl Întâiului Romanov, cât și despre țesăturile vremurilor la care facem referire dintre reprezentanții Imperiului Rus și cei ai Imperiului Polono-Lituanian. Pe lângă toate acestea, de la invitatul nostru aflăm amănunte concrete și despre măsurile luate de Mihail I Feodorovici Romanov în ceea ce privește stabilitatea statului rus din vremurile la care facem referire (1613-1645).
Imediat după Mihail I Feodorovici Romanov, pe tronul imperiului vine fiul acestuia, Alexei Mihailovici Romanov, țar al Rusiei în perioada 1645-1676, poate cea mai importantă domnie prin prisma ortodoxiei de rit vechi. Alexei Mihailovici continuă politica începută de tatăl său dar, plecat de cele mai multe ori pe cîmpul de luptă, în Kremlin patriarhul Nikon țese tot felul de intrigi la adresa stăpânului, situație rezolvată prin ignoranța lui Alexei Mihailovici față de Nikon.
Alexei Mihailovici Romanov se confruntă cu o serie de revolte: a sării, a aramei, revolta lui Stenka Razin (1670). După ce aflăm amănunte despre toate cele menționate, cât și despre unele realizări din timpul acestei domnii, domnul profesor ne amintește de reforma cărților de cult. Aceasta a fost inițiată de către patriarhul Nikon, dar a fost purtată din umbră de patriarhi veniți de peste fruntariile imperiului. Situația amintită a declanșat schisma din Biserica Ortodoxă Rusă, sciziune cu urmări tragice pentru destinul întregii Rusii, temă pe care o dezvoltăm mai târziu în emisiune, după ce prezentăm informații despre solia lui Petru cel Mare prin Europa.
Aflăm detalii, din a treia secvență audio pe care o difuzăm, despre cele două căsătorii ale lui Alexei I al Rusiei (Alexei Mihailovici Romanov), iar din cea de-a doua, cu Natalia Narîșkina, rezultă trei copii, unul dintre aceștia fiind Petru cel Mare.
Până ca Petru cel Mare să urce pe tron (mai 1682), din 1776 până în 1682, acesta a fost ocupat de către trei dintre urmașii tatălui său, Alexei Mihailovici, din prima căsătorie – Feodor, Ivan și Sofia -, aceasta din urmă croșetând intrigi împotriva lui Petru, viitorul împărat. Atât despre toate cele pe care le-am amintit, cât și despre solia lui Petru cel Mare în Europa, accentuând inteligența acestuia în ceea ce privește implementarea, ulterior, acasă, a ceea ce a văzut peste granițe. Pentru ca toate acestea să fie îndeplinite, Petru cel Mare a avut și un sfetnic de încredere și împreună au schimbat la față Rusia din vremurile la care facem referire.
În finalul emisiunii de astăzi, revenim asupra domniei lui Alexei Mihailovici (1645-1676) și aflăm aspecte privitoare la relația dintre dânsul și patriarhul Nikon. În anii 1665-1666, în Rusia se desfășoară un sobor, o adunare în urma căreia Nikon este îndepărtat din scaunul de patriarh.
Mai târziu, chiar dacă acesta este excomunicat, respectivul sobor întărește reformele inițiate de către fostul patriarh Nikon și, astfel, urmează marele exod al ortodocșilor de veche credință (staroverii), exil care s-a prelungit pe durata a 250 de ani până la 1905, atunci când Nicolae al II-lea al Rusiei (Nikolai Alexandrovici Romanov) emite un decret de toleranță religioasă.
Aflăm că în aceste vremuri, de foarte multe ori, rușii staroveri, alungați înspre granițele imperiului, au ajutat forțele armate statale, de exemplu, în lupta împotriva suedezilor, pentru ca, ulterior, să cadă victime conaționalilor.
Un articol realizat de Dumitru Șerban
