Imaginea rromilor în narațiunea Sakuntala, de Vasile Voiculescu

Difuzăm un dialog cu regretatul prof. univ., dr. în Filologie, Nicolae Crețu de la Catedra de Literatură Română a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Articol editat de Maria Constantin, 12 mai 2025, 21:01 / actualizat: 14 mai 2025, 9:51

În emisiunea de astăzi vorbim despre – Imaginea rromilor în literatura română și universală, iar cel care ne vorbește este regretatul prof. univ., dr. în Filologie, Nicolae Crețu de la Catedra de Limba și Literatura Română a Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Imediat După ce aflăm amănunte despre subiectul enunțat, până la finalul ediției de astăzi a emisiunii noastre, povestim despre narațiunea Sakuntala, de Vasile Voiculescu.

Astăzi, regretatul dascăl Nicolae Crețu, specialist în Filologie, ne creionează o imagine a narațiunii Sakuntala, de Vasile Voiculescu, spunându-ne că este o proză deosebită, având în prim plan viața rromilor, cu urcușuri și coborâșuri, cu lumini și umbre; din prima intervenție audio pe care o difuzăm, mai aflăm amănunte concrete și despre explicația titlului, dar și despre personajele principale ale narațiunii, pentru ca, mai apoi, să intrăm în miezul acesteia.

Vorbim despre narațiunea Sakuntala, de Vasile Voiculescu, iar, mai apoi, prin cuvânt, împreună cu regretatul prof. Nicolae Crețu, pășim în interiorul narațiunii și aflăm amănunte concrete despre personajele acesteia, despre mentalitatea mitologizantă din narațiune; aflăm și către ce altă mare scriere a lumii trimite narațiunea lui Vasile Voiculescu.

Mai aflăm detalii și despre Rada, frumusețe cu destin; Rada și personajul narator; personajul narator și rolul jucat de acesta în firul prozei voiculesciene; ursul Florea, un alt personaj, constituind substitutul copilului; întreaga narațiune este presărată de ocupațiile tradiționale din lumea șatrei, șatră pe care o găsim, atât de frumos prezentată, descrisă în Sakuntala lui Vasile Voiculescu.

Raportat la subiectul prezentat… conchidem cu finalul narațiunii Sakuntala:

„Şi o vedeam noaptea deznădăjduită, umilită, plină de răzbunare, cum dă foc şatrelor. Da, că pusese şomoiogul aprins în corturile ţiganilor. Pe urmă fugise sus, să se încredinţeze dacă Dionis pleacă. Şi cînd l-a văzut că trece fără să se oprească, fără să se uite la ea, care striga să întoarcă măcar capul spre cuibul unde-şi clocise visele, a înţeles… Dionis îi părăsea pentru totdeauna.Atunci a intrat în cort şi şi-a dat foc singură. Ca o vădană din India. Pe rugul alcătuit din patul lui Dionis… pentru care fusese mamă, dar la care, sînt sigur, jinduise ca o ibovnică. Şi nu cred să fiu romantic. A doua zi m-am tîrît în vale…Tabăra – nicăieri… doar urmele focurilor, grămezile de cenuşă şi rămăşiţele ospăţului… Cîrd de păsări speriate, şatrele ridicaseră aripile şi pieriseră. Am rătăcit cîtăva vreme printre închipuiri… şi am plecat numaidecît acasă, prin Braşov, să nu dau ochii cu dada. Dionis nu s-a mai întors nici pînă astăzi. Şi n-am mai aflat nimic despre el. Sînt de-atunci peste douăzeci de ani. Dar nici acum nu mă pot dezbăra de o vedenie. Un pîlc de călăreţi în noapte, peste o padină de munte. Toţi întorc capul să privească în urmă movila unui cort strălucit. Numai unul, călărind în frunte, pleacă în lume, fără să se uite înapoi”.

Un articol realizat de Dumitru Șerban