Ascultă Radio România Conviețuiri Live

Comunitatea Musulmană sărbătorește Berat Kandili

Potrivit calendarului islamic (anul 1447), în noaptea luni spre marți (02 februarie 2026), musulmani din întreaga lume celebrează, „Berat Kandili”. Aceasta este marcată în cea de a 15-a noapte a lunii Șaban, reprezentând noaptea iertării păcatelor, Berat Kandili este una din cele 5 Nopți Sfinte ale Islamului, este vestitorul lunii postului de Ramazan, orice musulman scăpând de păcate prin rugăciune.

Comunitatea Musulmană sărbătorește Berat Kandili
Foto: Geamia din Techirghiol / arhivă personală Ghiulșen Ismail Iusuf 

Articol editat de Sterian Dan, 3 februarie 2026, 11:02 / actualizat: 3 februarie 2026, 13:24

În această noapte sufletele credincioșilor se purifică de păcate, apropiindu-se de Allah. Berat Kandili are o mare semnificație spirituală pentru musulmani, este sărbătorită ca a treia noapte sfântă a anului. Considerată o noapte a iertării, purificării și mântuirii, milioane de oameni se îndreaptă către Allah cu rugăciuni și închinare în această noapte binecuvântată.

Cuvântul„Berat” este un termen folosit pentru „curățarea păcatelor”. Berat Kandili este considerată, conform Islamului, o „noapte curată și limpede”. În literatura religioasă, „Berat” este exprimat ca obținerea iertării lui Allah și eliberarea de păcate. Se povestește că Profetul Mahomed (pacea fie asupra lui) a recomandat petrecerea Nopții Berat prin rostirea de rugăciuni și post în timpul zilei.

În această noapte, Allah Atotputernicul își manifestă mila față de lumea pământească, promițând iertare și răspunzând rugăciunilor celor care caută hrană, vindecare și bunătate. Din acest motiv, este cunoscută și sub numele de „noaptea milei”.

Se recomandă petrecerea acestei nopți virtuoase în închinare, deoarece Noaptea Berat este o noapte a iertării, în care mila divină se răspândește în tot universul. Berat Kandili este considerată una dintre perioadele speciale în care ușile iertării sunt larg deschise, iar rugăciunile sunt ascultate.

Iată unul dintre hadis-uri („hadis” este denumirea generală pentru narațiunile referitoare la spusele, acțiunile (comportamentele), aprobările și calitățile morale ale profetului islamic Mahomed. Fiind a doua sursă principală a Islamului după Coran, hadis-urile sunt relatări care detaliază obligațiile religioase și reflectă viațaProfetului.) atribuite importanței Nopții Berat: „Închinați-vă noaptea și postiți ziua la mijlocul lui Sa’ban. În această noapte, Allah Se manifestă în cerurile lumii la apus și până în zori, spunând: «Este cineva care Îmi cere iertare pentru ca Eu să-l pot ierta? Este cineva care Îmi cere hrană pentru ca Eu să-i pot oferi hrană? Este cineva care este afectat de o calamitate pentru ca Eu să-i potoferi bunăstare? Există cineva ca acesta, există cineva ca acela!»” (versetdin sura Ibn Majah, „Iqamat al-Salat”, 191). Cu prilejul acestei sărbători, în toate geamiile au loc slujbe religioase.

Un articol de Ghiulșen Ismail Iusuf

Etniile din Dobrogea au sărbătorit „Ziua Internațională a Limbii Materne”
tătară vineri, 27 februarie 2026, 08:50

Etniile din Dobrogea au sărbătorit „Ziua Internațională a Limbii Materne”

La inițiativa Casei Corpului Didactic din Constanța, reprezentată de doamna prof.metodist, Narciz Amza, „Ziua Internațională a Limbii...

Etniile din Dobrogea au sărbătorit „Ziua Internațională a Limbii Materne”
Musulmanii au intrat în luna sfântă a postului de Ramazan
tătară luni, 23 februarie 2026, 13:05

Musulmanii au intrat în luna sfântă a postului de Ramazan

Numărătoarea inversă a început pentru debutul lunii postului de Ramazan, intitulat și „Sultanul celor Unsprezece Luni”, această lună este...

Musulmanii au intrat în luna sfântă a postului de Ramazan
Deliciosul ȘUBEREK, plăcinta în formă de semilună a tătarilor de pretutindeni
tătară luni, 16 februarie 2026, 10:00

Deliciosul ȘUBEREK, plăcinta în formă de semilună a tătarilor de pretutindeni

În ținutul dintre Dunăre și mare, mâncarea a fost mereu pusă cu generozitate pe mesele gospodarilor. Astăzi aflăm rețeta deliciosului...

Deliciosul ȘUBEREK, plăcinta în formă de semilună a tătarilor de pretutindeni
„Balada căpşunilor fără culoare” de Zully Mustafa, o carte apreciată de micii cititori
tătară vineri, 6 februarie 2026, 09:00

„Balada căpşunilor fără culoare” de Zully Mustafa, o carte apreciată de micii cititori

În anul 2020, cartea pentru copii „Balada căpşunilor fără culoare”, (Editura Nominea 2020) a obţinut locul al 4-lea în Top5 al celor mai...

„Balada căpşunilor fără culoare” de Zully Mustafa, o carte apreciată de micii cititori
Convietuiri
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.