Copacul etniilor, mare cât inima dobrogenilor, a fost împodobit cu steaguri croșetate la Muzeul de Artă Populară din Constanța
Un copac al etniilor, falnic, puternic și decorat cu stegulețe croșetate și împletite de dobrogeni harnici, străjuiește, în aceste zile, platoul din fața Muzeului de Artă Populară din Constanța, aici unde se desfășoară Târgul Meșterilor Populari, dedicat Zilelor Constanței.
Articol editat de Sterian Dan, 24 mai 2026, 07:21
Cei care vor trece până duminică, 24 mai, prin zona veche a orașului, se pot opri, pentru câteva clipe în acest loc, oază pentru bunătate și frumos. Icoane pictate pe sticlă, păpuși croșetate, podoabe create manual, ii de tot felul, linguri sculptate în lemn, toate au o poveste anume. Cât despre cea a copacului etniilor, vă invităm să o aflați direct de la cea care a venit cu această idee, meșterul Carmen Moraru:
“Arborele e de mult timp aici și la fiecare târg când veneam, o perioadă lungă ne-a ținut umbră, după aceea a fost cosmetizat, iar acum era mai golaș. Am văzut prin plimbările mele prin țară arbori îmbrăcați, primul pe care l-am văzut a fost la Oradea, un arbore îmbrăcat cu mandale croșetate, apoi am mai văzut un arbore asemănător la Tulcea, la Casa Avramescu. Așa se facă că, de 1 martie, am venit și i-am propus muzeografului Cerasela Dobrinescu să împodobim arborele acesta, pentru că este cam golaș. Am fost și am vorbit și cu dl director, Florentin Sîrbu și dumnealui a venit cu această idee frumoasă de a-l împodobi cu steagurile etniilor dobrogene. A fost o mare provocare pentru mine, a trebuit să studiez, să caut pe internet steagurile etniilor, să-mi caut fire. Și am început să lucrez. Pe cele mai simple le-am făcut cu piciorușe croșetate și pe cele mai complicate, a trebuit să le fac cu andrele ca să pot să lucrez modelul respectiv. Mi-am pus și mama, care are 86 de ani, să mă ajute. Și așa am reușit să fac acest proiect, steaguri pentru toate etniile Dobrogei,“ a declarat cu bucurie meșterul popular Carmen Moraru.

Evenimentul Zilele Constanței: copacul etniilor / sursă: Silvia Pascale și Muzeul de Artă Populară Constanța
Podoabele croșetate vor rămâne ale copacului pentru totdeauna, iar dacă cineva se va dovedi mai iscusit și va dori să croșeteze steaguri mai inspirate, este liber să le aducă pentru a fi expuse, a mai spus Carmen Moraru, într-un dialog cu reporterul Radio Constanța, Silvia Pascale.
Un articol de Silvia Pascale