Ascultă Radio România Conviețuiri Live

Rușii lipoveni din Bucovina prin vocea istoricului Daniel Hrenciuc

În emisiunea de astăzi revenim asupra unor subiecte pe care le-am mai prezentat și în alte ediții. Concret, vorbim despre istoricul staroverilor de pe teritoriul României, o istorie zbuciumată, pusă la grea încercare, cu piedici şi cu realizări, o istorie care şi-a pus amprenta asupra acestei etnii, încât, chiar dacă au reuşit să se închege în comunităţi, urmele schismei - de la mijlocul secolului al XVII-lea - şi-au pus amprenta  asupra lor.

Rușii lipoveni din Bucovina prin vocea istoricului Daniel Hrenciuc
Foto: Dumitru Șerban

Articol editat de Maria Constantin, 22 octombrie 2025, 20:40

Astfel, pe teritoriul României, rușii staroveri (de veche credință), locuiesc de mai bine de 300 de ani; conviețuiesc în Bucovina, Moldova, Muntenia, respectiv Dobrogea.

Invitat la dialog, în emisiunea de astăzi, este istoricul Daniel Hrenciuc, cel care, în urmă cu ceva timp a scris cartea Rușii lipoveni în Bucovina (1774-2012). Contribuții, cercetare care a văzut lumina tiparului la Editura Argonaut din Cluj-Napoca în anul 2013.

Unul dintre subiectele, pe lângă multe altele, tratat de către istoricul Daniel Hrenciuc în cartea sa, se referă la Raskolul din Biserica Ortodoxă Rusă, temă despre care aflăm amănunte din primul episod audio pe care-l difuzăm.

Istoric Daniel Hrenciuc, astăzi, ne vorbește și despre etnonimul „lipoveni”, etnonim pe care, în cercetarea domniei sale, ni-l prezintă în capitolul – Rușii lipoveni: dezbatere în jurul unui etnonim.

Mai apoi, ascultăm amănunte despre viața rușilor staroveri în Principatele Române, din perioada de după schisma din Biserica Ortodoxă Rusă.

Biserica a fost, este și va rămâne viața în sine a staroverilor din întreaga lume. Pentru Sfânta Biserică și credința întru aceasta rușii staroveri au pătimit foarte mult. Așadar, și dacă vorbim cu istoricul Daniel Hrenciuc, autor al cărții Rușii lipoveni în Bucovina (1774-2012). Contribuții, carte care a apărut la Editura Argonaut din Cluj-Napoca în anul 2013, astăzi mai ascultăm amănunte despre cum au fost văzuți rușii lipoveni de către majoritari, în special, în Bucovina. Mai mult, aflăm și care a fost opinia unor scriitori români despre rușii staroveri de pe teritoriul României, precum Nicolae Iorga, Ioan Budai Deleanu, Mihail Sadoveanu.

În final, pentru a completa informațiile prezentate de către istoricul Daniel Hrenciuc, propun ascultătorilor Radio Iași să urmărească o prezentare a cărții domniei sale făcută, nu demult, în sediul Comunității Rușilor Lipoveni din Târgu Frumos, Iași, de către profesor universitar, doctor în filologie, Leonte Ivanov, șef al Catedrei de Slavistică „Petru Caraman” din cadrul Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Raportat la subiectele prezentate în emisiunea de astăzi încheiem prin câteva cuvinte, care aparţin chiar istoricului Daniel Hrenciuc, invitat al emisiunii de astăzi: Cunoscuţi şi renumiţi pentru hărnicia şi devotamentul lor faţă de religie şi atitudinea faţă de propriile lor tradiţii şi obiceiuri, ruşii lipoveni au rămas până în zilele noastre drept o comunitate etnică şi confesională aparte.

În perioada interbelică au avut numeroase soboare bisericeşti ale ruşilor lipoveni concentrate – prioritar – pe alegerea noilor mitropoliţi şi episcopi, rezolvarea unor probleme şi disensiuni  apărute între lipovenii din Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Vechiul Regat, chestiuni legate de religie, cultură şcoală. La aceste soboare au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor române, una dintre temele centrale fiind reprezentată de recunoaşterea oficială a religiei rușilor lipoveni, în acest sens fiind trimise memorii Ministerului Culturii şi Artelor, Parlamentului, Guvernului, inclusiv Casei Regale de Hohenzollern-Sigmaringen.

În anul 1937, însuşi Carol al II-lea a vizitat colonia ruşilor lipoveni de la Fântâna Albă. Lipovenii au contribuit prin profunzimea sentimentului lor religios, hărnicia, priceperea, frumuseţea portului şi tradiţiilor lor religioase, spirituale şi culturale la promovarea spiritului rus în spațiul românesc.

Și pentru că am amintit că „în anul 1937, însuşi Carol al II-lea a vizitat colonia ruşilor lipoveni de la Fântâna Albă”, nu pot încheia emisiunea de astăzi, fără a vă recomanda partea a II-a din Scurtă Istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, de F. E. Melnikov, lucrare apărută Editura Comunității Rușilor Lipoveni din România, 2023, paginile 543 – 552; în paginile pe care le-am amintit teologul F. E. Melnikov descrie câteva evenimente majore petrecute, în perioada la care facem referire, la Mitropolia de la Fântâna Albă, în timpul mitropolitului Pafnutie, mitropolit de Fântâna Albă, plecat la Domnul la 27 martie 1937 (stil vechi).

 

Un articol realizat de Dumitru Șerban

Festivalul „Alfabetul Conviețuirii” a debutat la Ploiești cu lansarea platformei convietuiri.ro și spectacole multiculturale
rușii lipoveni vineri, 19 septembrie 2025, 17:15

Festivalul „Alfabetul Conviețuirii” a debutat la Ploiești cu lansarea platformei convietuiri.ro și spectacole multiculturale

Ajuns la cea de-a XII-a ediție, festivalul e un adevărat dialog al comunității elenilor din România cu celelalte minorități, dar și cu...

Festivalul „Alfabetul Conviețuirii” a debutat la Ploiești cu lansarea platformei convietuiri.ro și spectacole multiculturale
Proiectul Conviețuiri.ro a fost lansat astăzi!
rușii lipoveni vineri, 19 septembrie 2025, 13:36

Proiectul Conviețuiri.ro a fost lansat astăzi!

Noul site aduce într-un singur loc știri, povești, informații din viața minorităților naționale, reflectând diversitatea culturală și...

Proiectul Conviețuiri.ro a fost lansat astăzi!
Timișoara își celebrează comunitățile: începe Festivalul „MulticulTiM”
rușii lipoveni joi, 18 septembrie 2025, 12:25

Timișoara își celebrează comunitățile: începe Festivalul „MulticulTiM”

Invitații speciali ai ediției sunt Elena Gheorghe & Band, Alen Islamović & Band și ansamblul de dansuri armene „Vardavar”. Atmosfera...

Timișoara își celebrează comunitățile: începe Festivalul „MulticulTiM”
Radio România lansează platforma conviețuiri.ro la Festivalul „Alfabetul Conviețuirii”
rușii lipoveni joi, 18 septembrie 2025, 12:09

Radio România lansează platforma conviețuiri.ro la Festivalul „Alfabetul Conviețuirii”

Liderul grupului parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, a vorbit cu Adelina Tocitu, pentru emisiunea...

Radio România lansează platforma conviețuiri.ro la Festivalul „Alfabetul Conviețuirii”
Convietuiri
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.