Ascultă Radio România Conviețuiri Live

Oaspeți eleni la Zilele Constanței: una dintre cele mai vechi orchestre din Grecia, concert în fața Cazinoului

Constănțenii sunt în sărbătoare! Până duminică sunt marcate Zilele Constanței, iar tema din acest an este “Mii de ani de povești. Un singur oraș.”

Oaspeți eleni la Zilele Constanței: una dintre cele mai vechi orchestre din Grecia, concert în fața Cazinoului
Foto: Evenimentil Zilele Constanței" / sursă: Primăria Constanța

Articol editat de Sterian Dan, 24 mai 2026, 07:08

 

Din poveștile orașului fac parte minoritățile, iar cea greacă încă de la înființarea vechii cetăți Tomis. O delegație oficială a Republicii Elene, condusă de Excelența Sa, Lili Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene în România, s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanții autorităților locale constănțene. Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu, a vorbit despre identitatea multiculturală a Dobrogei și despre legăturile dintre cele două țări.

“Suntem într-o regiune care reprezintă un model de conviețuire multietnică la nivel mondial, iar comunitatea greacă joacă un rol extraordinar de important în viața economică, socială și în istoria orașului nostru, deoarece vechea cetate Tomis a fost înființată de coloniștii greci”, a subliniat Răzvan Filipescu.

Un cadou special pentru constănțeni sunt concertele susținute de Filarmonica Municipală din Lamia, una dintre cele mai vechi din Grecia, după cum a explicat Lili Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene în România.

“Dacă veți vedea programul pe care îl vor prezenta, veți observa că au inclus și compozitori români. Sunt foarte mândră și sunt foarte fericită că, după doi ani de când Romania mă găzduiește, am reușit să introducem Grecia ca participantă la Zilele Constanței”.

Delegația oficială, din care au mai făcut parte Papaioannou Panourgias, primarul municipiului Lamia din Grecia, Theodoros Skandalidis, consul onorific al Republicii Elene la Constanța, Dragoș Zisopol, deputat și președinte al Uniunii Elene din România, Nikolaos Vlahakis, ministru plenipotențiar pentru Diplomație Publică și Anton Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis” Constanța, a fost însoțită de Roxana Gheorghe, reprezentantul minorităților în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune.

“Ne bucurăm de fiecare sărbătoare a fiecărei minorități, de sărbătoarea care aduce în prim-plan orașul Constanța, de această dată, care este foarte bogat din acest punct de vedere al etniilor, al multiculturalității, al multilingvismului și al dialogului intercultural și nu de ieri, de azi, ci de secole”.

Filarmonica din Lamia va susține, vineri seara, un marș demonstrativ, ce va porni din zona Poarta 1 până Comandamentul Marinei. Publicul va avea ocazia să admire costumele de paradă și să se bucure de muzica specifică fanfarei elene. Sâmbătă, pe scena amplasată în fața Cazinoul din Constanța, Filarmonica din Lamia va oferi publicului un concert de excepție, cu un repertoriu pregătit special pentru constănțeni și vizitatori.

Un articol de Cătălina Radu, Radio Constanța

 

Olimpiada Națională de Limba Neogreacă, cea de-a XXIII-a ediție
greacă marți, 7 aprilie 2026, 16:29

Olimpiada Națională de Limba Neogreacă, cea de-a XXIII-a ediție

Competiția, organizată de Uniunea Elenă din România în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, a reunit elevi din întreaga țară...

Olimpiada Națională de Limba Neogreacă, cea de-a XXIII-a ediție
George Dalaras va concerta la Sala Palatului
greacă luni, 30 martie 2026, 08:54

George Dalaras va concerta la Sala Palatului

O seară de neuitat vă așteaptă. În data de 30 martie 2026, ora 20.00, George Dalaras, unul dintre cei mai iubiți cântăreți greci, va...

George Dalaras va concerta la Sala Palatului
Ziua Națională a Greciei, marcată la Brașov cu spectacole de weekend
greacă luni, 30 martie 2026, 08:37

Ziua Națională a Greciei, marcată la Brașov cu spectacole de weekend

Ziua Naţională a Greciei, sărbătorită la data de 25 martie, a fost marcată la Brașov, prin două evenimente găzduite de Centrul Cultural...

Ziua Națională a Greciei, marcată la Brașov cu spectacole de weekend
Ziua Națională a Greciei, celebrată la București
greacă marți, 24 martie 2026, 08:00

Ziua Națională a Greciei, celebrată la București

Evenimentul s-a bucurat de prezența: Excelenței Sale doamna Lili Evanghelia Grammatika – Ambasador al Republicii Elene în România,...

Ziua Națională a Greciei, celebrată la București
Convietuiri
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.