Eshet chayil / O femeie de valoare

Duminică, 9 martie, Comunitatea Evreilor din Iași ne-a invitat la o serată muzicală intitulată ”Eshet chayil / O femeie de valoare”.

Eshet chayil / O femeie de valoare
Foto: Alex Aciobăniței

Articol editat de Maria Constantin, 13 martie 2025, 14:02

A trecut și Ziua Internațională a Femeii – 8 martie, dar ne-a lăsat diverse amintiri frumoase legate de simbolistica sa.

Concertul susținut de Gabriel Bârjovanu – tenor, Angelica Solomon – soprană și Ciprian Oloi – pianist a fost audiat în splendida clădire a Sinagogii Mari din Iași, cel mai vechi lăcaș de cult mozaic de pe teritoriul României. Un alt concert intitulat ”Iubesc femeia”, al acelorași artiști, stă la baza acestuia.

Cele mai multe dintre piesele muzicale prezentate la Sinagoga Mare au avut legătură cu evreitatea prin compozitorii sau textierii lor. Din repertoriu au făcut parte și două îndrăgite cântece din folclorul evreiesc: Shema Israel și Hava Nagila.

Organizatoarea evenimentului a fost Benjamina-Ides Vladcovschi, președinta Comunității Evreilor din Iași, vocea care ne-a însoțit, într-un interviu, pe parcursul emisiunii.

Este un cântec la noi vineri seara, un poem, Eshet Chayil, dedicat femeii. La fiecare Șabat este omagiată femeia – ne-a spus Benjamina-Ides Vladcovschi. Acest eveniment este unul național, organizat de Federația Comunităților Evreiești din România, în colaborare cu comunitățile locale și cu Joint Distribution Committee. Se petrece astăzi în toate orașele țării care au comunități și obști evreiești. Omagiem femeia, îi urăm La mulți ani!, îi dorim toate cele bune și avem acest concert dedicat doamnelor cu muzică românească și în limba ebraică, cu melodii foarte cunoscute, dedicate femeii. (…) Joint Distribution Committee participă cu 25% din valoarea costurilor pentru toate evenimentele organizate de Centrul Comunitar Evreiesc. Ei primesc donații din Statele Unite ale Americii, din alte țări și ne ajută să ne menținem viața evreiască.”

Sinagoga Mare din Iași a fost arhiplină, din public făcând parte și câteva membre ale Obștii Evreilor din Huși. Evenimentul a fost reflectat pe deplin în emisiunea Comunități etnice – EVREII AZI de marți 11 martie 2025, o producție Radio România Iași realizată de Alexandru Aciobăniței.

 

Un articol realizat de Alex Aciobăniței, Radio România Iași

 

Erwin Șimșensohn – Un parcurs remarcabil în lumea spectacolului
evreiască marți, 4 martie 2025, 06:46

Erwin Șimșensohn – Un parcurs remarcabil în lumea spectacolului

S-a născut la Piatra Neamț. A urmat cursurile Colegiului Naţional „Petru Rareş” din localitate unde nu a fost doar un simplu elev. Pasiunea...

Erwin Șimșensohn – Un parcurs remarcabil în lumea spectacolului
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului la Comunitatea Evreilor din Iași
evreiască vineri, 31 ianuarie 2025, 16:17

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului la Comunitatea Evreilor din Iași

Unul dintre scopurile emisiunii Comunități etnice – EVREII AZI este cel de a explica istoria în mod corect și obiectiv, de a face cunoscute...

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului la Comunitatea Evreilor din Iași
Ceremonii la Templul Coral din București, dedicate Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
evreiască miercuri, 29 ianuarie 2025, 14:03

Ceremonii la Templul Coral din București, dedicate Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler, a evidențiat importanța cunoașterii istoriei din perspectiva...

Ceremonii la Templul Coral din București, dedicate Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Hanuka 5785 la Comunitatea Evreilor din Iași
evreiască miercuri, 22 ianuarie 2025, 23:12

Hanuka 5785 la Comunitatea Evreilor din Iași

Marți, 14 ianuarie 2025 (în calendarul ebraic, 14 tevet 5785), am provocat amintiri recente în emisiunea Comunități etnice – EVREII AZI....

Hanuka 5785 la Comunitatea Evreilor din Iași