Cei mai buni elevi vorbitori de limba ucraineană participă la competiția națională
Reșița găzduiește în aceste zile unul dintre cele mai importante evenimente educaționale dedicate minorităților naționale din România: Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă. Competiția reunește elevi de gimnaziu și liceu din șapte județe ale țării.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 22 aprilie 2026, 07:25 / actualizat: 22 aprilie 2026, 9:41
După organizarea recentă a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă, la care au participat peste 280 de elevi, județul Caraș-Severin confirmă încă o dată statutul de gazdă importantă pentru marile concursuri școlare naționale.
Ediția a XXXII-a a competiției a debutat luni, 20 aprilie 2026 şi se desfășoară la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița, unde participanții vor susține probele de concurs pe parcursul mai multor zile. La festivitatea de deschidere din Reşiţa a fost prezent și deputatul minorității ucrainene în Parlamentul României, Nicolae Miroslav Petrețchi, care a subliniat importanța păstrării identității culturale și a sprijinirii educației în limba maternă.
La competiția națională participă elevi și cadre didactice din județele Arad, Botoșani, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș și Caraș-Severin . Elevii participanți au transmis că pentru ei competiția reprezintă mai mult decât un concurs școlar. Este o oportunitate de a-și păstra și promova: limba maternă, tradițiile ucrainene, cultura comunității şi identitatea etnică.
Pe lângă probele academice, organizatorii au pregătit și un program recreativ pentru elevi. Potrivit președintelui Uniunii Ucrainenilor din Caraș-Severin, Daniel Basaraba, participanții vor avea ocazia să descopere frumusețile județului și să se relaxeze după efortul depus în pregătire și concurs.
Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă se încheie mâine, 23 aprilie 2026.



