Reșița găzduiește Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă 2026
Evenimentul reunește cei mai buni elevi vorbitori de limba ucraineană din șapte județe: Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Articol editat de Ion Cristina, 20 aprilie 2026, 08:33
Olimpiada reprezintă, dincolo de competiția academică, o veritabilă celebrare a identității culturale și lingvistice a comunității ucrainene din România, punând accent pe păstrarea tradițiilor și valorilor specifice.
Gazda concursului este Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița, instituție cu tradiție în educația multilingvă. Evenimentul beneficiază și de sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România – filiala Caraș-Severin.
Deschiderea oficială are loc astăzi astăzi, 20 aprilie, de la ora 18:00, la Teatrul de Vest Reșița, unde sunt așteptate delegațiile din întreaga țară. Competiția continuă pe 21 aprilie, cu probele scrise și practice, în cadrul cărora elevii își vor testa competențele lingvistice și de analiză literară. Zua de miercuri, 22 aprilie, este rezervată descoperirii patrimoniului local, printr-o excursie tematică în Banatul Montan, ce include și vizitarea complexului mulinologic de la Rudăria. Joi, 23 aprilie, participanții vor lua parte la o vizită documentară în Reșița, sub genericul „Reșița – 100 de ani de oraș”, urmată de festivitatea de premiere programată la ora 12:00, la Teatrul de Vest.
„Această olimpiadă nu este doar despre rezultate academice, ci și despre legăturile care se creează între tinerii care împărtășesc aceleași valori culturale. Reșița este locul ideal pentru a celebra acest patrimoniu viu”, a declarat inspectorul școlar pentru minorități naționale, Ana Filca.
Evenimentul aduce în prim-plan rolul educației în păstrarea identității minorităților și consolidează poziția județului Caraș-Severin pe harta excelenței educaționale multiculturale din România.